A Present for My Blog

Băi frate, dar de ce nu-mi zice şi mie nimeni că fusei premiată de către mult prea iubitul Sufleţel? Offf, oamenii răi, domne, oamenii răi. Aşadar, cu un catralion de scuze îndreptate spre Sufleţica, redirecţionez acest premiu tot către ea şi mai apoi către Lia, Rose şi Krynnuţa. Nu îi uit nici pe băieţii mei preferaţi şi îi fericesc pe Cipri-soţul meu şi pe maestrul Anti-Plicti. Îmi pare rău că nu mai am la fel de mult timp ca înainte să vă clickuiesc dar revin eu în forţă şi recuperez uşurel uşurel . Hai vă pup, că prea îmi sunteţi dragi .

Zuma’s Revenge

Pentru că până la Crăciun mă aflu într-o pauză competiţională la Warcraft, Krynnuţa m-a fericit acum câteva zile cu ză ritărn of broscoiul Zuma , Zuma’s Revenge. Nu ştiu dacă doar mi se pare mie sau chiar mi-am îmbunătăţit calităţile de spărgător de bile, dar rivengiul ăsta e mai simplu decât predecesorul său. Adică acum când scriu rândurile astea sunt la nivelul 33 şi urc fără oprire. Pe când la celălalt te mâncau sfinţii la ultima poartă de nivel. Şi uite aşa, dă-i bătaie la spart bile.

Am fost la Sandra

Da, am fost la concertul de la Sala Palatului de vineri seara. De voie, de nevoie, semnarăm condica şi io şi duduia Cătălina la mult aşteptatul concert al demult apusei Sandra. Mă rog, apusă ca stil muzical, pentru că în alte contexte nu e deloc apusă. Adică la 47 de ani e chiar bunăciune. Milfă, cum s-ar spune . Dar să revenim la concert, zic. Sala Palatului a fost plină. Lume multă, de toate vârstele şi de toate naţiile. În deschidere a cântat (live!) Francesco Napoli, cel care de fapt a creat cea mai bună impresie din tot ce a însemnat concertul. Este genul de artist care ştie să interacţioneze cu publicul, să şi-l apropie şi mai ales, să îl scoată din monotonie. A ales două fete şi un băiat din public şi au încercat un karaoke româno-italian împreună de se prăpădea toată sala de râs când se chinuiau ai noştri să bâlbâie două-trei vorbe în italiană.

După Francesco Napoli au intrat pe scenă băieţii noştri de la Distinto care se pare că nu prea puteau să cânte fără prezenţa italianului pe scenă. Îl chemau într-una în aplauzele publicului. Săracul om, nu putea să scape de scena Sălii Palatului că îl chemau băieţii ăştia înapoi rapid. Până la urmă, cântară toţi, se aplaudară şi gata, se fini recitalul italianului. Au mai cântat şi ai noştri puţin după care au lăsat scena liberă pentru Sandra.

Eh, despre prestaţia Sandrei nu prea am cuvinte de laudă. A fost slăbuţă. Nu a reuşit să-şi apropie publicul, deşi era unul printre noi care îi striga numele de zor exact când era linişte în sală de ajunsesem să mă întreb câţi bani şi-a luat ca să-i facă reclamă milfei. A fost totuşi ceva ce nu mi-a ieşit la socoteală. Adică vine şi ne spune tanti Sandra că melodia Hiroshima a dedicat-o încă de la lansare oraşului cu acelaşi nume şi copiilor care au suferit în acea perioadă după care să văd că pe melodia asta se dansează lasciv. Dansatorii ei mult prea simpatici şi bine făcuţi aveau nişte mişcări de şolduri în timp ce Sandra cânta Hiroshima de numai la copiii amărâţi nu îţi venea să te gândeşti când îi priveai.

O altă chestie pe care nu o înţeleg este cum naiba de nu a reuşit Sandra să înveţe limba engleză până acum, mai ales că mai şi cântă în limba asta. Sandra vorbeşte o engleză de baltă, stâlcită, fără acord verbal, ca să nu mai zic de topică.

În fine, cam ăsta fu concertul. Nu-mi pare rău că am mers, trebuia să fiu acolo oricum. Plus că e bine să vezi cu ochii tăi cum stă treaba, decât să auzi de la alţii.

P.S.: Trebuia să mai spun că a făcut playback? Nu trebuia, nu? Ştiam eu .

Ce înseamnă Luni

Păi, Luni înseamnă…

- lipsă chef viaţă;

- lipsă putere de concentrare;

- lipsă dispoziţie de muncă;

- rămas cu gândul la weekend-ul mişto care tocmai a trecut;

- febră musculară de la atâta râs din weekend;

- oboseală;

- chef de somn prelungit;

- tras de timp cît se poate de mult, doar-doar trece mai repede ziua.

Cam asta a însemnat ziua de azi, şi nu numai. Cam orice zi de Luni e la fel de nesuferită. Bine că trece totuşi .

Dilemă…

Cum îi spui unui om că nu îl vrei în viaţa ta?

Câtă dragoste…

…pe ăştia doi ))).

Stupoare

Fiindcă sunt praf de obosită, vă spun pe scurt care-i faza cu stupoarea. E simplu. Când eram puştance, io şi cu o bună prietenă filam un vecin d-al ei, de-o vârstă cu noi, frumuşel, drăguţel, bine făcut, corp frumos, moacă drăguţă, tot ce trebuie. În fine, pân la coadă, am rămas amândouă cu filatul şi uitatul că eram şi noi fete cu obligaţii, prieteni (geloşi!) şi nu puteam să mişcăm prea mult. Eh, azi mă întorceam şi io de la serviciu şi mergeam agale printre blocuri. Când, ce să văd, la câţiva metri paralel cu mine, acelaşi băiat, vecinul ăla după care ni se scurgeau nouă ochii. Nu l-am văzut de ani buni şi am rămas cam cu gura căscată un pic aşa când la o scurtă scanare am observat că:

- a chelit, adică a chelit, nene, la nici 30 de ani…

- poartă ochelari…big geek )))

- ooofff, la corp a rămas la fel de bine făcut…

- dar a chelit şi poartă ochelarii ăia şi are o faţadăăăă…big geek again )))

- s-a dus naibili toată frumuşaţa aia de băiat.

Eh, parcă acum îmi pare bine că n-a încercat niciuna dintre noi ceva cu băiatul ăsta. Ha, auzi, să chelească…Să nu mă înţelegeţi greşit. N-am nimic cu cei care au rămas fără podoabă, dar am rămas trăznită azi când l-am văzut pe masculul ăsta care obişnuia să aibă un păr tare frumos când era mai tinerel, adică pe la 16-17 ani. Nu mă aşteptam să îl văd în ipostaza asta. Păcat că a rămas fără păr.