Asta ne strică…

Stau şi mă minunez câteodată de cât de nepăsători şi ignoranţi putem să fim uneori…

Într-o mare de oameni iubitori şi dornici de frumos, îşi fac apariţia nişte aurolaci, copii ai străzii. Dintr-o dată, în jurul lor se creează un spaţiu delimitator, ca o punte între lumea tristă şi gri a lor şi lumea oamenilor reali, a celor cu un acoperiş deasupa capului, a celor ce au puterea de a-şi îndeplini visele, fără a fi nevoiţi să le creeze într-o pungă…E trist să-i vezi langă tine, să fii nevoit să-i ocoleşti sau să-ţi aperi bunurile fiindcă nu ştii cum pot reacţiona. E şi mai trist să ştii că nu suntem numai noi românii, cei care îi privim. Printre noi sunt şi oameni de alte origini care-s toţi un zâmbet, fac poze şi sunt încântaţi de evenimentele din oraşul nostru. Oameni care nu au nicio vină pentru tristeţile astea cu chip de copii ce umblă printre noi.

O să întrebaţi unde erau oamenii legii… Erau şi ei, la bârfă doi câte doi, la distanţă mare de oamenii adunaţi în Piaţa Constituţiei, undeva pe trotuare. Nicidecum printre noi, spectatorii, aşa cum ar fi trebuit. Păcat… De fiecare dată când încercăm să facem ceva bun şi constructiv în oraşul ăsta, ne lovim de aceleaşi vechi probleme: câini maidanezi, aurolaci, hoţi… Şi nimeni nu face nici cel mai mic pas pentru a remedia aceste pete de pe imaginea noastră ca cetăţeni aşa-zişi europeni… Păcat…