Din seria ”pitici pe creier”…

Domneee, urăsc muştele. Da, muştele. Alea care zboară ca bezmeticele, indiferent de oră, anotimp sau situaţie. Le urăsc într-atât de mult încât am ajuns chiar să scriu despre ele ))). Ca naiba! Iniţial, am zis că vara sunt mai multe ca număr şi că odată ce dă frigul, se răresc considerabil, spre deloc. Dar nu fu aşa cum am sperat şi am gândit. Cel mai tare mă enervează la birou. Dintr-o dată mă vezi cu mâinile prin aer, înlăturându-le de pe monitor )). Faza cea mai tare este că Alinuţa, colega mea, încearcă să le asasineze, iar io detest groaznic momentul în care Ali dă cu monitorul de birou în încercarea de a le omorî. Face prea mult zgomot ))). Astă vară, când erau multe rău, am folosit nişte treburi dintr-alea lipicioase, dar erau într-atât de inestetice, încât am renunţat la ele.

Şi ca să vedeţi că am şi cu cine să semăn, chiar în momentele astea, tata hărţuieşte o muscă prin casă. Încă n-a reuşit să o doboare )))).

Stupoare

Fiindcă sunt praf de obosită, vă spun pe scurt care-i faza cu stupoarea. E simplu. Când eram puştance, io şi cu o bună prietenă filam un vecin d-al ei, de-o vârstă cu noi, frumuşel, drăguţel, bine făcut, corp frumos, moacă drăguţă, tot ce trebuie. În fine, pân la coadă, am rămas amândouă cu filatul şi uitatul că eram şi noi fete cu obligaţii, prieteni (geloşi!) şi nu puteam să mişcăm prea mult. Eh, azi mă întorceam şi io de la serviciu şi mergeam agale printre blocuri. Când, ce să văd, la câţiva metri paralel cu mine, acelaşi băiat, vecinul ăla după care ni se scurgeau nouă ochii. Nu l-am văzut de ani buni şi am rămas cam cu gura căscată un pic aşa când la o scurtă scanare am observat că:

- a chelit, adică a chelit, nene, la nici 30 de ani…

- poartă ochelari…big geek )))

- ooofff, la corp a rămas la fel de bine făcut…

- dar a chelit şi poartă ochelarii ăia şi are o faţadăăăă…big geek again )))

- s-a dus naibili toată frumuşaţa aia de băiat.

Eh, parcă acum îmi pare bine că n-a încercat niciuna dintre noi ceva cu băiatul ăsta. Ha, auzi, să chelească…Să nu mă înţelegeţi greşit. N-am nimic cu cei care au rămas fără podoabă, dar am rămas trăznită azi când l-am văzut pe masculul ăsta care obişnuia să aibă un păr tare frumos când era mai tinerel, adică pe la 16-17 ani. Nu mă aşteptam să îl văd în ipostaza asta. Păcat că a rămas fără păr.

Din seria “ce nu mi-a plăcut la nuntă”

Unul dintre lucrurile pe care le detest este nesimţirea. La general vorbind, nesimţirea de orice fel. Poate că exagerez, ceea ce nu ar fi ceva nou pentru cei care mă cunosc. Numai că nu pot să mă abţin. Bun…Să trecem la fapte. Ce nu mi-a plăcut la nuntă a fost comportamentul vestimentar a unora dintre reprezentantele…sexului slab. Vroiam să spun frumos, dar nu îmi ieşea. Încă nu pot să înţeleg de ce femeile mai plinuţe poartă haine strâmte şi de ce îi musai să se vadă sutienul în afara rochiei…la spate. Nu înţeleg şi nici nu vreau. Mi se pare de prost gust şi basta. Deci, de ce trebuie să fie aşa? De ce nu se pot îmbrăca şi ele cu nişte haine care să le avantajeze şi care să le ascundă defectele de natură fizică? Că mai frumoase tot nu se fac. Gata, m-am eliberat de un stress. Aştept păreri. De toate felurile.

Ziua cafelei

Fraţilor, ia auziţi aici veste: cică azi e ziua cafelei . Apăi dacă-i rost de sărbătoare, să-i dăm drumul. La cât de chioară de somn sunt, sunt deja la a treia cană pe ziua de azi. Doar e sărbătoare, nu? Deci, trebuie să ciocnim cu cafea azi. Hai s-aveţi spor la băut .

Mutul f…e pământul

Încep direct prin a vă spune că nu-mi plac oamenii muţi. Nu aceia care nu pot să vorbească fiindcă aşa i-a lăsat Dumnezeu, ci acei oameni care deşi i-a înzestrat natura cu harul vorbirii, nu îl folosesc în scopuri practice, cum ar fi comunicarea cu cei din jur. Întotdeauna când am ceva de zis, fie că e de bine, fie că e de rău, eu zic. Nu pot să tac şi nici nepăsătoare nu pot să stau. Dar, bineînţeles, nu toată lumea e ca mine. Poate că greşesc spunând ceea ce gândesc, dar asta sunt. Alţii sunt invers. Iau decizii care te privesc în mod direct fără a te anunţa sau consulta în privinţa respectivă. Pur şi simplu te trezeşti într-o zi că ceva s-a schimbat, fără să fi fost anunţat în prealabil. E ca şi cum un colaborator a încheiat parteneriatul cu tine, fără a-ţi aduce la cunoştinţă asta. Eh, oamenii ăştia nu comunică. Şi nu comunică pentru că nu pot, ci din cauză că nu vor. E ca şi cum ar spera să facă rău prin decizia luată. Sau le este frică să înfrunte omul căruia trebuie să dea socoteală. Fac totul pe muteşte, pe ascuns. Iar asta mi se pare degradant. Să nu fii în stare să comunici, să spui ce gândeşti, să nu ai curajul să spui omului adevărul în faţă. De genul ăsta de oameni nu am nevoie. Îmi pare bine că se auto-elimină din viaţa mea. Sper să nu aveţi parte de aşa ceva.

Din seria “femei idioate”

Păzea! Săptămâna asta sunt a dracu’ rău de tot. Mă iau de tot ce mişcă.

Mi-a fost dat să vin acasă cu metroul zilele trecute. De altfel, cel mai ok mijloc de transport în comun din oraşul ăsta. Pleacă metroul bine mersi din staţie când, deodată se pune frate o frână d-aia de neam prost de ne-am dus tot metroul grămadă unii peste alţii. Motivul? O deşteaptă de femeie care cică îşi uitase geanta nu ştiu unde. Toantooo, dacă îţi uitai altceva, nu-i mai duceai atâta lipsa. Ieşiseră nenii ăia care stau la botoane colo-şa la metrou, veniseră şi vreo două caterinci de paznici să inspecteze fapta săvârşită. Crizată, duduia dădea zor să i se deschidă uşa. În tot timpul ăsta, metroul se oprise, adică motoarele nu mai funcţionau, prin urmare, nici ventilaţia. Şi cum era full, în mai puţin de cinci minute, simţeam toţi cum ne sufocăm. Asta ca să vezi ce repede mori dacă Doamne fereşte se întâmplă ceva şi rămâi blocat în metrou. Ne treceau toate căldurile şi ălora le ardea de parlamentări cu toanta aceea. Până la urmă i-au deschis uşa şi au expulzat-o. Idioata…să sufere o grămadă de oameni din cauză că e ea căscată şi crizată.

Gata, m-am calmat…pentru moment.

Prostie sau inconştienţă?

Din seria lucrurilor pe care le detest, m-am gândit să fiu puţin mai serioasă şi să vorbesc despre inconştienţă. Şi nu orice fel de inconştienţă, ci aceea pe care o manifestă viitoarele mămici…fumătoare.

De mulţi ani bat drumul la o maternitate din Bucureşti pentru analize şi tot felul de trebi. Marţi a fost una din zilele anului în care am semnat condica la spital. Ca de obicei, e plin de gravide. Unele proaspăt venite, altele în aşteptare să nască. Printre multele gravide, era şi una care nu cred că aştepta ziua în care o să nască, ci mai degrabă aştepta o palmă peste ceafă, în speranţa că după palma aia o să-i cadă şi ţigara din mână. Duduia n-avea nicio treabă. Se flencănea de zor la telefon prin curtea spitalului (nu era internată), cu ţigara în bot şi cu burta până la urechi. Era relaxată total, toată un râs şi un pufăit de tutun…Trist, mi-am spus. Pe duduie o durea la başcheţi că în momentul în care ea trăgea din ţigară, mai fuma cineva pe lângă ea. Sau în ea, mai bine zis. Ce îi pasă ei că fiinţa căreia îi va da naştere curând va avea de suferit din cauza plăcerii ei de a fuma? Sincer, detest femeile care fumează în timpul sarcinii. Consider că nu au scuză când spun că nu pot să se lase de fumat. Susţin într-una cât de tare îşi doresc copilul pe care îl poartă în pântece. De fapt, ele îşi doresc un copil bolnav, chinuit, cu probleme de sănătate.

Şi eu am fost fumătoare. Ştiu ce presupune viciul ăsta şi cum poate evolua. Am decis să mă las acum ceva anişori şi cred că am luat una dintre cele mai inteligente decizii ever. Prin urmare, cred că se poate. Dacă vrei, poţi să te laşi, cu atât mai mult de dragul copilului pe care ţi-l doreşti. Trebuie să manifeşti un sadism ieşit din comun ca să-i faci rău unei fiinţe care nu are nici cea mai mică vină pentru slăbiciunea şi nepăsarea ta.

Tipa care se ocupă de personal la mine în firmă fuma de rupea la prima sarcină. În fiecare zi stătea în birou într-un fum atât de gros de nu puteai să respiri. Te usturau ochii dacă intrai acolo. Fuma ea, cu nonşalanţă, şi încă alte câteva persoane pe lângă. Copilul s-a născut bine, însă are o sensibilitate la nivelul aparatului respirator. Răceşte des şi destul de urât.

Păcat de toţi copiii ăştia chinuiţi de mame inconştiente. După ce că o foarte mare parte din femeile din ţara asta habar nu au ce se întâmplă în corpul lor, habar nu au să se îngrijească de ele, mai ales în situaţia în care vor să dea naştere unui copil, în dobitocenia lor le vezi cum poştesc o ţigară cu cel mic din burtică, fără să le pese sau să le treacă vreo secundă prin cap că plăcerea aia de a trage fum în plămâni este devastatoare pentru copil.

N-am cuvinte să exprim în ce hal sunteţi, mamelor fumătoare!