ADDAMISSIA

31/12/2009

Bilanţ 2009

Filed under: Stări de Spirit — Addamissia @ 11:00 AM
Tags: , , , , , , , ,

Cum se cade fiecărui sfârşit de an, trebuie să punem punct, să tragem linie şi să adunăm sau să scădem, după caz. M-am gândit că cel mai bine ar fi să fac pe micul contabil şi să încep să fac socoteala împlinirilor şi neîmplinirilor din anul 2009. Nu de alta dar aş vrea să ştiu ce restanţe trebuie să mai adaug pe To Do List pentru anul care stă să vină. Şi totodată aş vrea să văd care oameni au fost lângă mine, care au plecat şi care au apărut în viaţa mea.  Eh, dar hai să o luăm strategic, pe planuri de acţiune 😆 .

Păi, în plan profesional, sunt tot acolo. Am o căsnicie de vreo 5 ani cu firma la care lucrez. Am luat-o pentru bani, apoi ajunsesem să o iubesc iar acum s-a instalat o monotonie cruntă şi deja nu mă mai satisface financiar. Pe lângă serviciu, am mai avut oareşcari colaborări cu diverse site-uri şi saituleţe. Unele colaborări au încetat, altele continuă până în prezent. Deci, nu pot spune că am evoluat cine ştie ce sau că am avut mari împliniri în plan profesional.

În ceea ce priveşte familia, ai mei sunt bine, sănătoşi. Ei sunt constanta pozitivă din viaţa mea, echilibrul meu şi cei mai buni prieteni ai mei. Îmi iubesc părinţii enorm şi o spun de fiecare dată când am ocazia. Ei intră mereu la capitolul împliniri 😀 .

Despre sănătate…ei, ăsta-i un subiect sensibil. La capitolul ăsta bilanţul este şi va fi acelaşi în fiecare an din viaţa asta: nesatisfăcător. Dar să vedem partea bună a lucrurilor, zic 🙂 . Atâta timp cât merg pe două picioare, respir şi trăncănesc, e bine.

Despre viaţa mea sentimentală aş prefera să nu vorbesc prea mult. Tot ce pot să vă spun este că am avut parte anul acesta de o despărţire. Am pierdut un iubit, însă nu am pierdut omul care a stat în viaţa asta mereu alături de mine şi la bine şi la greu şi care ştiu io că o să mai stea şi de acum înainte. În schimb, a apărut altcineva, un om cu o răbdare de fier, plin de energie şi gata oricând să-mi dărâme armata de pitici care tropăie destul de des pe creierul meu. Nu ştiu cum naiba rezistă lângă mine. Altul mă strângea de gât demult 😆 . Aşadar, aici bifăm o împlinire şi o neîmplinire.

În rest, în plan personal stăm bine. Krynnuţa este tot alături de mine şi aşa va fi că altfel o strâng de gât 😆 . Este omul pe care pot conta oricând, este conştiinţa mea şi sora mea geamănă. Pot spune că ea este o împlinire constantă în viaţa mea. La fel şi duduia Cătălina, cea cu care mă înhăitez la câte o plecare la mare sau la munte, aşa pe nepusă masă. Când ne tună nouă, ne facem bagajele şi plecăm din Bucureşti rapid, pe muteşte. Totul se face pe principiul: „Mâine mergem la mare. Cazare am găsit, la noapte facem bagajele şi la 5 dimineaţa am plecat.”

Şi acum să trecem la partea cea mai frumoasă şi anume la hobby-uri şi activităţi extra-sportive, cum îmi place să le denumesc. Aici intră bloguleţul ăsta mic pitic care m-a ţinut pe linia de plutire în cele mai negre zile ale mele şi mi-a dat putere să merg mai departe, fapt pentru care merită să-i dedic mult timp din viaţa mea. Blogul ăsta se încadrează la categoria împliniri şi pot spune că sunt mândră de felul în care a evoluat până acum. Este cea mai mare realizare pe anul 2009.

Datorită blogului am ajuns să cunosc în mod direct sau indirect oameni deosebiţi, oameni care îşi împărtăşesc gândurile bune şi rele cu ceilalţi, oameni care ştiu să mă facă să râd, dar şi să reflectez îndelung. Nu voi trece mai departe fără a menţiona pe cei care îmi sunt dragi pe aici.

Încep cu Sufleţelul drag, o fiinţă sensibilă şi deosebită, aflată într-o continuă luptă cu demonii ei nemiloşi 🙂 . Continui cu băieţii mei dragi, Cippy şi Cipri. Primul mă scoate din toate toanele rele cu postările lui de mă prăpădesc de râs instant 😆 . Este un adevărat antidot împotriva stărilor de nervozitate în care mă aflu uneori. Câteodată îl aud la radio şi zic:”I-auză-l, mă, ce serios e el acum 😆 „.   Cel de-al doilea este soţul meu virtual 😀 . Cipri este omul cu care am petrecut ore întregi stând de vorbă despre câte-n lună şi-n stele. Este omul cu care pot vorbi oricând, despre oricine şi orice şi îi mulţumesc pentru asta.

Tot la capitolul oameni deosebiţi, aş vrea să îi includ pe Dragoş şi pe Lia. Pe Lia am avut plăcerea de a o cunoaşte personal şi o admir tare mult pentru puterea nebunească de care dă dovadă atunci când vine vorba de a ajuta pe cei din jur, pe cei care au mai puţin decât noi. Iar Dragoş este unul din acei oameni care spun o vorbă bună de îţi trec toate boalele 😆 .

Pe lângă blog, o altă mulţumire şi împlinire a anului 2009 a fost faptul că am fost liberă. Din toate punctele de vedere. Liberă să fac ce vreau, când vreau, cu cine vreau, unde vreau, cum vreau. Cei care mă cunosc mai bine ştiu cît de importantă este libertatea pentru mine. Atât de importantă încât, după o vară în care am făcut numai ce mi-a tunat mie, am decis să împart libertatea mea cu cineva 😀 .

Pentru la anul mi-am propus să fiu mai calmă, mai ambiţioasă, mai echilibrată. Cine ştie, poate o să reuşesc să realizez trebi mai importante, sau cel puţin aşa sper. Oricum, cel mai de preţ lucru pe care l-am învăţat anul ăsta este că e bine să ţii oamenii pe care îi iubeşti  aproape şi să faci tot posibilul să nu-i răneşti pentru nimic în lume. Nu merită, mai ales dacă nu te-au rănit niciodată.

Eh, şi ca să închei nebuneala asta de bilanţ care m-a chinuit vreo două săptămâni până l-am scris, vreau să vă urez tot binele din lume pentru anul care vine. Să-mi fiţi sănătoşi, frumoşi, zâmbăreţi, să aveţi parte de toată dragostea din lume şi să ne vedem cu bine în 2010.

La Mulţi Ani, dragii mei!

12 comentarii »

  1. La multi ani! sa-ti aduca anul nou tot ce iti doresti!

    Comentariu de Escu — 31/12/2009 @ 12:00 PM

  2. @Escu: La Multi Ani 🙂 .

    Comentariu de Addamissia — 31/12/2009 @ 12:14 PM

  3. Sărumâna, iubită nevastă și mulțumesc de reclamă :)) Mulțumesc pentru încredere. Mă bucur foarte mult că-ți face plăcere să discuți cu mine și te asigur că aceeași plăcere vine și din partea mea. A fost, este și va fi întotdeauna o plăcere să-mi petrec timpul discutând cu tine!

    Sărbători fericite și un an nou mai bun!

    Comentariu de Cipri — 31/12/2009 @ 12:35 PM

  4. @Cipri: Dragule, stii ca sunt ca raia 😆 . Nu scapi de mine chiar asa usor 😀 . Happy New Year!

    Comentariu de Addamissia — 31/12/2009 @ 12:40 PM

  5. mey, cum adica il auzi la radio???? la ce radio??? hihi… hm… iti scot aparatul din priza cu manutza mea… pai e frumos???? 🙂 io eternul anonim :P:P

    da ma. frumos spus… deci esti bigama, cum ar veni… doi soti… hm… cipriiiii vezi ca te-a inselat cu jobul!!! da’ cred ca tot pe tine te iubeste 😉

    pare o viata interesanta cea pe care o ai si ne bucuram ca ne-ai spus si noua un mic crampei.

    urari: pey sa fii la fel de iubita cel putin pe cat meriti si sa nu te schimbi. felicitari pentru ca nu pare ca ai facut-o sau ca ai intentia. o tona de trafic pe blog si bani. io-ti mami doresc multi bani. poate nu esti de acord da’ io asta-ti doresc :D:D

    te pup si multumim ca existi!!!!!!!!!!! la multi aaaaaannnniiiiiiii!!!!!!!!!!

    Comentariu de Cippy (Anti-Plicti) — 31/12/2009 @ 2:55 PM

  6. Draga mea, gând la gând c-o bucurie, și eu tocmai ce mi-am încheiat bilanțul :))) Și eu sunt tare fericită că am reușit să cunosc atâția oameni minunați, tu fiind unul din ei, abia aștept să ne cunoaștem și mai bine, că sunt atâtea cafenele prin Bucureștiul ăsta 😀 Te pupez tare tare, să ai un an mai bun, să-ți fie veșnic aproape familia (și pentru mine ei sunt punctul meu de echilibru), să îți placă jobul, dar să nu exagerezi, să fii iubită și alintată pentru că meriți. La mulți ani!

    Comentariu de LiaLia — 31/12/2009 @ 3:04 PM

  7. Ha??? M-a înșelat????

    Comentariu de Cipri — 31/12/2009 @ 3:23 PM

  8. @Cippy: Pe cuvant, nu spun la nimeni ce post de radio e 😀 . Multumesc de urari.
    @Lia: He heee, Vulpito, io nu-mi iubesc jobul, acum nu. Sper sa scap de el curand. Hai La Multi Ani 🙂 !

    Comentariu de Addamissia — 31/12/2009 @ 3:24 PM

  9. @Cipri: Cine te inseala, bre? Ce ai? Nu-l crede :)))) .

    Comentariu de Addamissia — 31/12/2009 @ 3:25 PM

  10. Uite cum ma facusi tu sa imi rasara 2 lacramioare in coltul ochiului,exact din prima zi a anului. Multam pentru cuvintele frumoase. Adevarul este ca putini oameni au vazut partea mea de demoni:D Ma bucur tare mult ca am avut placerea sa intalnesc o persoana ca tine. Chiar daca nu ne vorbim noi foarte des, stii ca eu sunt oricand undeva acolo. Iti doresc sa ai un an nou mult mai bun si mai bland decat cel trecut. Sa ai parte de tot ce iti doresti. Sper ca anul asta sa reusim sa ne vedem mai des. Vorba Liutei: geme Bucurestiul de cafenele.
    Te pup cu drag.

    Comentariu de sufle — 01/01/2010 @ 3:18 PM

  11. La Mulţi Ani! Un 2010 Minunat în care să bifezi tot ce ţi-ai propus!

    Comentariu de rontziki — 01/01/2010 @ 6:05 PM

  12. mai fataaaaaa!!! bine ai revenit siiiiiii la multi ani si sa iti dea doamne-doamne fix ce-ti doresti, in amountul solicitat, ca sa zic asa… 🙂 phiii, ma onoreaza tare-tare ce spusasi pe-aici despre mine, multamim dumneavoastra!

    Comentariu de ocserver — 05/01/2010 @ 1:00 PM


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

Cipri Blog

Cipri Palamariu

poveștile mele

zâmbesc. visez. zâmbesc

ADDAMISSIA

Another Perspective of Life

%d blogeri au apreciat: