ADDAMISSIA

25/01/2010

Săptămâna a doua de stat la cuşcă

Filed under: Miscelanea — Addamissia @ 9:00 AM
Tags: , , , , ,

Ei da, a început o nouă săptămână de stat la colivie. Să sperăm că nu or să fie mai multe şi că voi scăpa curând de chinul infernal de a sta în casă. Deja am început să am dureri de cap, nici lumina zilei nu o mai suport. Poate mă transform într-un vampiroi 😆 .

Pe la ora când apare postarea asta, io mi-s pe la spital. Trag speranţă că azi îmi vor da jos aşa-zisa atelă şi îmi vor pune o cizmuliţă nouă. Şi mai trag speranţă ca mai mult de 15 zile să nu stau cu ghipsul.

M-am obişnuit cu nebuneala asta de atelă, dar totuşi…ce-i mult strică. Am început chiar să ameninţ oamenii cu piciorul ăsta, semn că am evoluat puţin de la repulsia pe care o manifestam la început faţă de ea. Se merge pe principiul „bre, dacă-ţi trag un picior d-ăsta, te ologesc 😆 „. Până acum, ameninţările s-au făcut prin telefon. Probabil d-aia nu mai vine nimeni în vizită, cum se lăudau saptămâna trecută 😆 . Mă rog, în afară de părinţi, care sunt nevoiţi să mă suporte non-stop, un singur om a avut curajul fantastic de a mă vizita. Dar pentru el persoana mea a încetat să mai fie o noutate de când eram kindăriţă, aşa că nu se sperie cu una cu două.

În rest, toată lumea stă cuminte, mai dă câte un telefon, mai un messenger… Sincer? Deja m-am săturat de clasica întrebare „cum te simţi?”. Mi se pare de o stupizenie rar întâlnită, mai ales că vine din partea unor oameni care mă mănâncă de nişte părţi ale corpului  zilnic. Mă simt bine, de ce dreacu credeţi că m-aş simţi prost? În afara faptului că am un picior vânăt de zici că a căzut un bloc pe el şi că duc o viaţă de iepure fiindcă ţopăi toată ziua, mă simt bine. Aşa că din weekend am încetat să mai răspund la această cretină întrebare, mai ales dacă vine din partea unora care se plictisesc şi îşi caută subiect de bârfă. Treaba este testată pentru că cei care mă cunosc bine ştiu că nu sunt genul bolnăvicios şi se poartă normal cu mine. Mare fâsss, cine n-a mai avut piciorul în ghips? Nu e nimic ce nu se poate remedia. Ohooo, şi să vezi nebuneală când o să scap şi de ghips. Cred că mă îmbăt de fericire 😆 . Abia aştept să revin la viaţa mea normală şi, bineînţeles, la prostioarele şi nebuniile pe care le fac zilnic şi la muncă dar şi acasă 😛 . Păi ce? Credeaţi că mă potolesc din simplul fapt că mi-am scrântit piciorul? Nici vorbă. Dacă n-am murit o săptâmână, n-o să mor nici de acum încolo.

Mda, acestea fiind spuse, uraţi-mi baftă să scap de atelă şi să mă pricopsesc cu un ghips de toată frumuseţea pe care intenţionez să îl desenez, că şi aşa am de lucrat la un logo pentru un site 😆 . Hai vă pup!

8 comentarii »

  1. mah, poate ei spera sa auda ca ti-e din ce in ce mai rau… :)) sa inglobezi dear si ghipsul in logo-ul site-ului… :))

    Comentariu de ocserver — 25/01/2010 @ 9:44 AM

  2. Nu au ei norocul asta 😀 . Doar stii vorba aia, ai vazut tu drac mort si rata inecata 😆 ?

    Comentariu de Addamissia — 25/01/2010 @ 12:56 PM

  3. What’s up doc? want a carrot?

    Comentariu de krynna — 25/01/2010 @ 4:28 PM

  4. Da, sor-meo, te du si cumpara ca mananca fata 😆 .

    Comentariu de Addamissia — 25/01/2010 @ 8:07 PM

  5. Auzi, am si eu o intrebare: cum te mai simti?:))

    Comentariu de sufletica — 25/01/2010 @ 9:18 PM

  6. @Sufletel: He he 😀 , nu merge, bre, nu te incadrezi in lista celor mentionati mai sus 😛 .

    Comentariu de Addamissia — 25/01/2010 @ 10:25 PM

  7. Nu cred ca pui problema corect .
    Tati saracu are umarul de 5 luni in bandaje si se tot chinuie.

    Trebuie sa accepti ca oamenii intreaba de sanatate si sunt ingrijorati .

    Comentariu de Leusor — 28/01/2010 @ 2:58 AM

  8. @Leusor: Imi pare rau pentru taticul tau 🙂 . Cat despre oameni, sunt prea multi cu doua fete si nu ii suport.

    Comentariu de Addamissia — 28/01/2010 @ 11:31 AM


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

Cipri Blog

Cipri Palamariu

poveștile mele

zâmbesc. visez. zâmbesc

ADDAMISSIA

Another Perspective of Life

%d blogeri au apreciat: