ADDAMISSIA

22/06/2015

Despre prietenii


Friendship_brokenPrietenii vin si pleaca. Stau in viata ta un an, doi, trei, zece…depinde. Depinde de ceea ce ne leaga, de ceea ce avem in comun. Atunci cand nu mai gasim nicio intersectie care sa ne uneasca, fiecare o ia pe un alt drum.

Despartirile se produc de obicei atunci cand ne certam pe jucarii, pe iubitii sau iubitele din liceu, atunci cand apar intrigile si competitiile din facultate si in cele din urma, atunci cand ne schimbam locul de munca dupa ce ani multi am format o gasca simpatica ce gasea mereu un motiv sa iasa la bere dupa program.

Atunci cand esti copil, lucrurile sunt infinit mai simple. Prieteniile se aprind si se sting mai ceva ca o bricheta. Faceti un efort si aduceti-va aminte cam cate prietene bune si cam cati tovarasi de joaca ati schimbat pana la liceu. De aici lucrurile incep sa se complice. Apar iubirile, deci noi motive de cearta. Cu eforturi mari, poate ca unii dintre noi am reusit sa pastram vii prietenii inca din timpul liceului, dar fiecare stie cu ce pret si cu cata incredere investita in cealalta persoana. Ne trezim la maturitate, la facultate, master, doctorat, la locul de munca. Acum, criteriile de selectie sunt mult mai multe si mai rafinate, semn ca anii ce au trecut si-au pus amprenta sub forma unor cerinte clare fara de care nu mai acceptam oameni in viata noastra. E ca un soi de admitere, dar nu la o institutie de invatamant, ci in viata noastra. Reusesti sa treci peste cerintele impuse, capeti increderea, respectul si fidelitatea mea. Altfel, esti un oarecare. Cine reuseste sa mearga pe aceeasi lungime de unda cu noi, devine prieten, confident, shoulder to cry on, icecream buddy, omul de baza, jumatatea care stie ce urmeaza sa-i spui inainte de a raspunde la telefon.

Anii trec. Strangem amintiri frumoase, urate, de toate felurile. Colectionam momente traite alaturi de prieteni si le impletim in povesti de viata. Umplem CD-uri cu poze si arhivam clipe in mintea noastra. Ne ancoram in amintiri si credem ca ele vor face prieteniile si mai solide. De fapt, nu fac decat sa le erodeze. Treptat, ne saturam unii de altii pana la punctul in care realizam ca cel alaturi de care am trait clipe faine, cel alaturi de care am ras pana cand am cazut din picioare este un strain pe care inima nu il mai recunoaste. Devenim niste straini cu amintiri ce ne-au legat candva. Amintiri ce nu ne mai pot oferi decat 35 de secunde de zambete fortate. Amintiri care apartin trecutului. Iar noi nu traim in trecut. Traim in clipa de Acum.

Prieteniile sfarsesc pasnic, in cele mai fericite cazuri. Cu siguranta sunt multi cei care vor spune ca multe prietenii se termina in note negative, violente chiar. Dar nu cu ideea asta as vrea sa inchei aceasta postare. Ci cu ideea ca la fel ca oricare alt lucru sau fiinta de pe acest pamant, pana si prieteniile pot sfarsi natural, fara a ne spune vorbe urate unii altora, fara a simti ura sau resentimente. Pur si simplu, oamenii ies treptat din inima noastra, cu buna noastra stiinta pentru ca, asa cum am spus la inceput, nu mai gasim nicio intersectie care sa ne uneasca, fiecare o ia pe un alt drum.

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

Cipri Blog

Cipri Palamariu

poveștile mele

zâmbesc. visez. zâmbesc

ADDAMISSIA

Another Perspective of Life

%d blogeri au apreciat: