ADDAMISSIA

08/07/2015

Ghinionistii de serviciu

Filed under: Constatări Diverse — Addamissia @ 8:19 PM
Tags: , , , , ,

Unii oameni poarta cu ei permanent ghinionul. Il au in asa de mari doze incat il transmit si altora. Este pur si simplu contagios si ei habar nu au. Din pacate, ceilalti din jur se contamineaza cu ghinionul lor, nu o data, de mai multe ori, pana cand isi dau seama ca totul pleaca de la o singura persoana. Si atunci, ce sa faci? Sa le spui in fata ca sunt ghinionisti si ca transmit energiile negative in stanga si-n dreapta? Sau sa ii ignori pur si simplu?

Cel mai trist este atunci cand astfel de oameni iti sunt apropiati. Este cam dificil sa-i spui cuiva ca din cauza lor s-a intamplat cutare si cutare lucru si stii asta cu certitudine, chair cu dovezi. Si atunci, ce facem?

Bineinteles ca putem da vina pe circumstante, dar cand toate circumstantele duc la un singur om, ce facem?

Bineinteles ca ghinionistul de serviciu nu a premeditat, nici macar nu s-a gandit ca va aduce ghinion prin interventiile sale „de bine”. Doar ca asa s-a intamplat.

Am fost recomandata de o prietena la un job. Toate bune si frumoase pana cand mi s-a spus cu doua zile inainte sa-mi incep activitatea ca fata al carei loc trebuia sa-l iau, ramane in firma. Am ramas fara job…

La o luna distanta, aceeasi prietena comenteaza la o postare de pe Facebook pe care nu prea trebuiau sa o vada fostii mei angajatori. La naiba, au vazut-o. Pentru simplul fapt ca a comentat ea. Si atunci, ce facem?

Femeia nu a avut nici o clipita intentii negative, dar nu pot sa ma gandesc decat ca este ghinionista de serviciu, iar pe viitor, nu intentionez sa mai dau ocazia la nimic, dar la nimic care sa imi prejudicieze existenta. Si atunci, ce facem?

As putea sa-i spun pur si simplu ca mi-a stricat combinatiile, desi nu a facut in mod direct si voit asta. Asa as putea sa ma protejez pe mine, dar ea cum face sa-si stapaneasca energiile ghinioniste? Asta-i intrebarea….

Asa ca atentie la oamenii din jurul vostru. Va pot aduce ghinion fara sa vrea.

29/06/2015

Teama de esec

Teama de esec apare atunci cand nu suntem siguri ca deciziile pe care le luam sunt cele bune. Teama de esec apare atunci cand noutatea ne destabilizeaza zona de confort. Teama de esec este o prelungire a fricii de a iesi din carapacea in care fiecare dintre noi isi traieste frustrarile, nemultumirile, gandurile negre.
Putini sunt cei care vor cu adevarat sa evadeze din bula atotprotectoare a confortului. Frica pune bariere in calea evolutiei oamenilor. Nu riscam nimic pentru ca nu stim ce se va intampla. Nu luam decizii privind ceva ce nu cunoastem pentru ca nu putem controla necunoscutul.
Nu lasam oamenii din jurul nostru sa ne iubeasca pentru ca traim in permanenta cu teama ca ne vor rani candva.
Nu ne schimbam jobul pentru ca, desi facem fix ceea ce nu ne place, e sigur ca salariul mediocru va intra pe card.
Nu ne parasim partenerul de viata pentru ca e mai important sa stie lumea ca nu esti singur, decat ca, sufleteste, esti distrus.
Ideea ca am putea esua ne transforma in niste fiinte lipsite de personalitate, supuse fatalitatii induse de propria noastra minte. Devenim proprii nostri sabotori prin lipsa de rationament in actiuni. Gandurile negative, lipsa respectului de sine, mediocritatea sunt doar cateva din aspectele care ne fac sa derapam de la normalitate.
Sunt multe de spus, dar si mai multe sunt de facut pentru a ne invinge fricile. Dorinta de a iesi din carapace trebuie sa porneasca din interiorul fiecaruia si sa fie sustinuta de o atitudine sanatoasa si o gandire pozitiva.

Published by Addamissia on WordPress for Android.
In love with technology!

23/06/2015

Scurta constatare

Cateodata, dupa ce mai mut cate o caramida p-aici, pe blog, mai citesc vechile postari. Le citesc cu mintea de acum 🙂 . Deunazi am obsevat ca anul 2009 a fost unul foarte bun pentru acest blog. Un an fructuos, cum s-ar spune. Cei mai multi vizitatori, cele mai multe vizualizari, cea mai buna pozitie din zelist.ro… locul 1328. Destul de bun pentru momentul acela, se pare.

Problema pe care mi-o pun acum este daca acest blog se mai poate ridica la un astfel de nivel, tinand cont ca acum zace pe undeva pe la 20000 in topul mentionat anterior. In anul 2015 nu mai are acelasi trafic, nici acelasi numar de vizitatori si nici acelasi numar de cititori fideli. Ceea ce este absolut normal, mai ales dupa o perioada de inactivitate.

Stiu insa ca la fel cum eu m-am lasat de scris la un moment dat, la fel se pot lasa si altii si asa, mai urcam o pozitie.

Totodata, perseverenta n-a omorat pe nimeni. Cum cat scriem mai des si ne folosim de micile trucuri de promovare a postarilor, mai urcam o treapta in top.

N-am pretentia sa ii ajung pe bloggerii consacrati. Nu ma intereseaza faima si nici locurile lor sus-puse din top.

Voi face insa un deal cu mine: sa scap de cele 5 cifre si sa ma situez pe un loc format din patru cifre 🙂 .

22/06/2015

Despre prietenii

Friendship_brokenPrietenii vin si pleaca. Stau in viata ta un an, doi, trei, zece…depinde. Depinde de ceea ce ne leaga, de ceea ce avem in comun. Atunci cand nu mai gasim nicio intersectie care sa ne uneasca, fiecare o ia pe un alt drum.

Despartirile se produc de obicei atunci cand ne certam pe jucarii, pe iubitii sau iubitele din liceu, atunci cand apar intrigile si competitiile din facultate si in cele din urma, atunci cand ne schimbam locul de munca dupa ce ani multi am format o gasca simpatica ce gasea mereu un motiv sa iasa la bere dupa program.

Atunci cand esti copil, lucrurile sunt infinit mai simple. Prieteniile se aprind si se sting mai ceva ca o bricheta. Faceti un efort si aduceti-va aminte cam cate prietene bune si cam cati tovarasi de joaca ati schimbat pana la liceu. De aici lucrurile incep sa se complice. Apar iubirile, deci noi motive de cearta. Cu eforturi mari, poate ca unii dintre noi am reusit sa pastram vii prietenii inca din timpul liceului, dar fiecare stie cu ce pret si cu cata incredere investita in cealalta persoana. Ne trezim la maturitate, la facultate, master, doctorat, la locul de munca. Acum, criteriile de selectie sunt mult mai multe si mai rafinate, semn ca anii ce au trecut si-au pus amprenta sub forma unor cerinte clare fara de care nu mai acceptam oameni in viata noastra. E ca un soi de admitere, dar nu la o institutie de invatamant, ci in viata noastra. Reusesti sa treci peste cerintele impuse, capeti increderea, respectul si fidelitatea mea. Altfel, esti un oarecare. Cine reuseste sa mearga pe aceeasi lungime de unda cu noi, devine prieten, confident, shoulder to cry on, icecream buddy, omul de baza, jumatatea care stie ce urmeaza sa-i spui inainte de a raspunde la telefon.

Anii trec. Strangem amintiri frumoase, urate, de toate felurile. Colectionam momente traite alaturi de prieteni si le impletim in povesti de viata. Umplem CD-uri cu poze si arhivam clipe in mintea noastra. Ne ancoram in amintiri si credem ca ele vor face prieteniile si mai solide. De fapt, nu fac decat sa le erodeze. Treptat, ne saturam unii de altii pana la punctul in care realizam ca cel alaturi de care am trait clipe faine, cel alaturi de care am ras pana cand am cazut din picioare este un strain pe care inima nu il mai recunoaste. Devenim niste straini cu amintiri ce ne-au legat candva. Amintiri ce nu ne mai pot oferi decat 35 de secunde de zambete fortate. Amintiri care apartin trecutului. Iar noi nu traim in trecut. Traim in clipa de Acum.

Prieteniile sfarsesc pasnic, in cele mai fericite cazuri. Cu siguranta sunt multi cei care vor spune ca multe prietenii se termina in note negative, violente chiar. Dar nu cu ideea asta as vrea sa inchei aceasta postare. Ci cu ideea ca la fel ca oricare alt lucru sau fiinta de pe acest pamant, pana si prieteniile pot sfarsi natural, fara a ne spune vorbe urate unii altora, fara a simti ura sau resentimente. Pur si simplu, oamenii ies treptat din inima noastra, cu buna noastra stiinta pentru ca, asa cum am spus la inceput, nu mai gasim nicio intersectie care sa ne uneasca, fiecare o ia pe un alt drum.

16/06/2015

Un nou inceput

Filed under: Stări de Spirit — Addamissia @ 9:00 PM
Tags: , , , , ,

M-am inscris la Facultatea de Filosofie si Jurnalism pentru ca imi placea sa scriu inca de copil. Despre orice. Despre oricine. Scriam kilometri de hartie. Pe alocuri, bateam campii. Cateodata mai eram si serioasa 🙂 . Totdeauna insa scriam cu pasiune. Era ca si cum cuvintele nu mai aveau loc in capul meu. Asa ca le asterneam pe hartie. Pana cand am descoperit „foaia de hartie” electronica, adica blogul.

Facultatea a trecut. La fel si anii petrecuti in online. Blogul a trait din scris si vizualizari pana cand s-au terminat cuvintele. Dupa care a urmat marea pauza. Pauza de la a face ceea ce-mi place.

Dupa o lunga perioada de „coma” verbala, intentia bloggerului Addamissia este de a reveni la vechea pasiune. Sigur ca nu va fi usor si asta cred ca poate spune orice om care iubeste scrisul si care la un moment dat, a simtit ca nu mai are nimic de spus. Pasiunile insa, nu trebuie asasinate. Timpul pe care il petrecem pe acest pamant, sub o anumita forma, este limitat. Pana la noua reincarnare, cel mai bine ar fi sa facem exact ceea ce ne place si ce ne defineste. In viata urmatoare, va fi prea tarziu.

09/08/2010

Mai ţineţi minte :))) ?

Când erau ele mici…

09/11/2009

A Present for My Blog

Filed under: Miscelanea — Addamissia @ 7:50 PM
Tags: , , , ,

PresentBăi frate, dar de ce nu-mi zice şi mie nimeni că fusei premiată de către mult prea iubitul Sufleţel? Offf, oamenii răi, domne, oamenii răi. Aşadar, cu un catralion de scuze îndreptate spre Sufleţica, redirecţionez acest premiu tot către ea şi mai apoi către Lia, Rose şi Krynnuţa. Nu îi uit nici pe băieţii mei preferaţi şi îi fericesc pe Cipri-soţul meu 😀 şi pe maestrul Anti-Plicti. Îmi pare rău că nu mai am la fel de mult timp ca înainte să vă clickuiesc dar revin eu în forţă şi recuperez uşurel uşurel 😀 . Hai vă pup, că prea îmi sunteţi dragi 🙂 .

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.

Cipri Blog

Cipri Palamariu

poveștile mele

zâmbesc. visez. zâmbesc

ADDAMISSIA

Another Perspective of Life

%d blogeri au apreciat: