ADDAMISSIA

05/10/2010

Frig al naibi, monşer…

Şi ca să-mi fie şi mai frig, zic să-mi mai fâlfâi puţin degetele devenite ţurţuri peste taste, aşa de dragul diversităţii. Lumea aşteaptă să vină căldura. Au scris ăştia la radio că pe la orele 22:00 se pompează căldură la calorifere. Dar eu ştiu că dacă domnu’ administrator nu vrea să bage lumea la cheltuieli aşa devreme, nu coboară în beci să dea drumul la conducte. Prin urmare, cred că până dimineaţă voi fi congelată :lol:.

Cu gândul la frig, mi-am adus aminte că atunci când eram mici, doamnele învăţătoare ne puneau să aducem de acasă nişte trenţe pe care să le punem peste bănci, pe post de faţă de masă. Nu de alta, dar şcoala era săracă, săraca de ea 😀 , şi nu dispunea de fonduri necesare pentru a asigura coatelor noastre muncitoare confortul termic astfel încât să putem exersa beţişoarele şi bastonaşele fără a tremura.

Acum simt iar acel disconfort la mine în casă. Mi-au îngheţat coatele şi toate închieturile mâinilor de la biroul ăsta rece 😦 . Am o mână mai rece decât cealaltă. Dreapta e mai rece, fiindcă trebuie să stea pe maus. Stânga se mai fofilează ocazional prin vreun buzunar. Chiar ar fi utilă treanţa aia de care vă povesteam mai sus. Dar dacă vreau să pun ceva pe biroul ăsta, ar însemna să fac o aroganţă 😀 . Ar trebui să vandalizez una din feţele de masă :lol:, ceea ce ar însemna o tornadă de înjurături la adresa mea din partea proprietarei, mama 😀 . Aşa că, mai bine nu. Aş vrea să dorm în patul meu la noapte, nu pe preş 🙂 .

Şi dacă tot am renunţat şi la posibila aroganţă care m-ar fi salvat de la un început de artrită, cred că renunţ şi la ideea de a sta trează, la pândă, doar doar aud apa curgând prin calorifer. N-avem noi norocul ăsta….

16/09/2010

Ce spuneam?

Si ei exista in blogroll…de ceva vreme…Asta ca sa vedeti si cat de mult ne citim unii pe altii. Pe 13 sept am scris postarea, pe 16 apar iar cererile. Si nu-i singura de pe mail.  Mai am una tot de pe 16 sept…unii chiar se simt prea bine in pielea lor…

13/09/2010

Aviz amatorilor!

Bun, se pare că până nu pun piciorul in prag, nu se poate. Prin urmare, mă simt nevoită să repet în ce priveşte schimbul de linkuri.

Dragii mei, aşa cum bine am menţionat şi aici la punctul 4, nu fac schimb de linkuri aiurea. La fel de aiurea mi se par si mailurile voastre şi comentariile voastre pe post de cereri de schimb de linkuri lăsate cine ştie la ce postare din acest blog. Habar nu aveţi cu cine vreţi să faceţi un schimb, dar voi vreţi! Doar de dragul traficului şi al vizitatorilor şi bineînţeles, al publicităţii. Mie de poveştile astea nu-mi pasă, nu trăiesc pentru ele şi nici blogul ăsta nu există pe seama lor.

Ţin să vă anunţ că n-aţi nimerit persoana binevoitoare care să facă schimb de link aşa, ca să ne aflăm în treabă. Dacă îmi place ceea ce văd la tine pe blog sau pe site, cu siguranţă voi fi de acord cu un astfel de schimb. În alte condiţii, nu! Aşa că bâşti!

24/08/2010

No more litoral românesc!

La fel ca mulţi alţii, am ajuns şi eu la o concluzie (finally!): este ultimul an în care îmi mai petrec concediul la marea noastră. N-am nimic cu marea, săraca, dar serviciile hotelurilor noastre, mobila de acum 30 de ani, apa care mai mult pică decât curge, nepăsarea, nesimţirea, lipsa de respect şi multe altele mă fac să declar concediul de săptămâna viitoare ca fiind ultimul petrecut în hotelurile noastre.

Probabil că o să întrebaţi de ce mă mai duc şi de data asta. E simplu de răspuns. Totul ţine de prostul meu obicei de a pleca pe fugă, pe nepusă-masă, după cum îmi tună. Mă gândesc serios să schimb tactica asta a mea, cel puţin în ce priveşte mersul la mare. Cu muntele nu am nimic, deocamdată 😀 .

Acestea fiind spuse, mă duc să-i dau o pupă de „la reve-ntinde-o” Mămăiţei şi să-i transmit că dacă mai trec pe la ea, o să fie scurt si pur întâmplător.

19/07/2010

Ce rămâne în urma noastră…

Cam aşa se procedează…se strânge tot într-un loc şi gata…

28/06/2010

Către cel care mă caută…iar…

Stimate cititorule…sau pe limba ta, bă gâscă ce eşti. Da, tu ăla care mă citeşti şi mai apoi dai cu gura în stânga şi-n dreapta că te simţi ofuscat de ceea ce ai citit. Chiar crezi că tot ceea ce scriu aici are legătură cu tine? Sau dacă vorbesc despre cineva, acel cineva eşti tu? Eu ştiu că te simţi important, aşa ca persoană fizică, dar eşti important în lumea ta. În lumea mea nu reprezinţi nimic.

Cu siguranţă va veni momentul în care lumea ta se va zdruncina şi vei cădea de pe piedestalul pe care te lăfăi. Nu aştept momentul ăla, nu-s masochistă să-ţi vreau răul. Pur şi simplu aş vrea să înţelegi că dreptul la libera exprimare este decretat prin Constituţie şi că d-aia s-au inventat blogurile şi alte forme de comunicare, tocmai pentru a da frâu liber gândurilor, ideilor şi sentimentelor.

La fel de bine există şi posibilitatea de a alege ceea ce vrei să lecturezi în timpul tău liber. Nu văd de ce te opreşti la acest blog, din moment ce nu-ţi convine ceea ce întâlneşti aici. Totodată, nu înţeleg de ce îl interoghezi pe nea Gogu (Google, pentru necunoscători) cu privire la numele Addamissia. Da, exist pe Gogu, nu-ţi face probleme. Voi exista pentru mult timp în online, sub multe forme, nu numai cu acest blog.

Sfatul meu, prietenesc de altfel, este să-ţi vezi de viaţa ta tragi-comică. Limitat ai fost, eşti şi vei fi în continuare, sub multe aspecte, le ştii tu mai bine.

În final, aş vrea să-ţi aduc aminte că acesta este blogul meu unde scriu ce vreau, cât vreau, cum vreau. Şiii nu uita: Nu-ţi convine? Dă-i drumu’ d-aici!

23/06/2010

Păsul de azi

Stau aşa şi mă gândesc la cât de proşti sunt unii. Daaa, m-a lovit acum o gândeală şi fix la prostie m-am oprit. Adevărul este că nu mă gândesc io degeaba. Totul pleacă de la simplul fapt că văd zilnic nişte scheme, nişte texte, nişte figuri, nişte impresii, nişte văicăreli la anumiţi personi din jurul meu şi mă apucă fie râsul, dacă sunt în toane bune, fie lansez o tornadă de injurii la adresa „lor”, doar doar oi descărca energiile negative acumulate în timpul zilei.

Proşti, băăă, da’ proşti! Adică genul ăla care se vaită şi trebuie să ştie tot Bucureştiul şi juma de Facebook domne că se vaită, d-ăia plângăreţi, doar doar s-o trezi cineva să-i gâdile în orgoliul lor, să-i mângâie pe spate pe principiul : „Lasă mamă, că o să treacă”. De fapt, ei n-au nevoie de mângâiere, ei au nevoie să-i ştie toată lumea ce kkt fac ei, că îl fac praf, că îl fac amestecat sau asortat. Ei au nevoie de atenţie, ca ţiganul când face nunta în faţa blocului.

Sau genul ăla care lansează pe calea messengerului sau a Facebookului maxime şi cugetări din străfundul fundului gândirii lor milimetrice. Oooofff, cum îmi place mie să spun, citez „Câtă intelijenţă zace în voi, dragii mei!!! Unde o încăpea atâta?”

În fine, mi-am spus păsul şi pe ziua de azi. Nu ştiu ce-i cu mine de scriu în fiecare zi, dar ce mai contează, nu? Eh, mai scriu până Joi sau Vineri, cât mai stau pe acasă…

Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.

Cipri Blog

Cipri Palamariu

poveștile mele

zâmbesc. visez. zâmbesc

ADDAMISSIA

Another Perspective of Life

%d blogeri au apreciat: