ADDAMISSIA

23/10/2009

Rugăciunea unei femei

Filed under: Funny Stuff — Addamissia @ 10:00 AM
Tags: , , , , , ,

Doamne, acum, înainte de a merge la culcare, mă rog cu multă credinţă, să-mi dăruieşti un bărbat care să nu fie urât, să fie inteligent, drăgăstos, puternic, supus şi drăguţ.

De asemeni să fie compozitor, poet şi cu mult umor, din acela pe care eu îl înţeleg.
Să-i placă familia şi prietenii mei, şi nu fotbalul.
Să nu sforăie şi să urineze aşezat, fără să stropească prin baie.
Să nu mă facă să aştept atunci când spune că mă va suna.
Să ajungă la timp acasă, fără să miroasă a săpun necunoscut.
Să ştiu mereu unde este, mai puţin când îmi cumpară flori şi cadouri, sau să-mi facă serenade.
Să-mi dea 3 ore să ma aranjez atunci când spune că vom ieşi, să leşine de emoţie când mă vede, să danseze mai bine decât Fred Astaire .
Să aibe un serviciu foarte bine remunerat.
Să fie generos şi când cheltuiesc banii să nu se supere.
Să ştie să gătească şi să-i placă să ajute la treburile casei.
Să-i placă să rămână ore întregi ascultandu-mă.
Să gândească înainte de a vorbi şi să spună adevărul, numai adevărul şi nimic altceva decât adevărul.
Să-mi tragă scaunul când mă aşez la masă, să-mi deschidă portiera la maşina şi să ştie să-mi facă masaj pe spate.
Să mă vadă slabă mereu, mereu.
Să facem dragoste până când rămâne „moartă”.
Să înţeleagă durerile mele de cap şi să-mi aducă micul dejun la pat.

Aaa!!! Dă-mi Doamne un bărbat fidel, drăgăstos, care să mă iubească cu respect şi cu pasiune, numai pentru mine şi nu pentru mărimea sânilor mei.
Să nu aibă ochi pentru nicio altă femeie şi să-mi spună mereu ce frumoasă mă vede şi ce noroc a avut să mă întâlnească.
Te rog Doamne, dă-mi bărbatul care mă va iubi până la moarte !

A M I N

P.S.: Sincer, vreau să fiu bărbat 😦 . Pot? Pot?

Va urma Rugăciunea unui bărbat…în episodul următor 😛 .

8 comentarii »

  1. Aşa….eu ce condiţie nu îndeplinesc?

    Comentariu de Cipri — 23/10/2009 @ 4:39 PM

  2. Voi analiza rugaciunea si iti voi raspunde, asta daca nu uit.

    Comentariu de Addamissia — 23/10/2009 @ 4:54 PM

  3. Ca o varianta de raspuns pentru „rugaciunea …” :
    Un bărbat se plimbă pe o plajă din California cînd se împiedică de o lampă. O ridică şi o scutură de praf cînd apare un duh.
    Duhul spuse:
    – Bine, bine, m-ai eliberat din lampă. E a patra oară luna asta şi m-am săturat, aşa că poţi să uiţi de trei dorinţe. O să-ţi îndeplinesc numai una.
    Bărbatul zise:
    – Totdeauna am vrut să merg în Hawaii, dar am rău de mare şi îmi e frică de avion. Îmi construieşti un pod pînă acolo, ca să pot merge cu maşina?
    Duhul începe să rîdă:
    – Asta e imposibil. Gîndeşte-te la logistica necesară! Cum pui piloni pe fundul Pacificului? Gîndeşte-te cît ciment, cît oţel! În nici un caz. Pune-ţi altă dorinţă!
    Omul se gîndeşte un timp să găsească o dorinţă bună:
    – Ştii, am fost însurat de patru ori. Soţiile mele toate au spus că sînt un nesimţit şi un insensibil. Aş vrea să înţeleg femeile… să ştiu ce simt ele cînd nu vor să-mi vorbească, să ştiu ce vor cu adevărat cînd nu vor să spună, să ştiu ce le-ar putea face fericite…
    – Vrei podul ăla cu două benzi sau cu patru?

    Comentariu de krynna — 23/10/2009 @ 7:04 PM

  4. @Krynna: Hai ca asta a fost tare :)))) .

    Comentariu de Addamissia — 23/10/2009 @ 8:35 PM

  5. […] mea reală şi virtuală. Premiul de toamnă, căci despre el este vorba merge mai departe la: adda, rontiki, lia artzagoasa, vulpita, semaforul, aiacuparul, mami lui maia, Liz Madsen, rose, hime, […]

    Pingback de Sufleţica » A dat norocul peste mine — 23/10/2009 @ 8:52 PM

  6. Haideți, măi, gagicelor, gândiți-vă o secundă, după ce vă trece primul impuls cu „da, da, vreau și eu un bărbat care toate alea de mai sus”. Eu sunt convinsă că ne-am plictisi îngrozitor de tare să avem așa un roboțel perfect gay fără personalitate lângă noi :))) În plus, nouă femeilor întotdeauna ne trebuie ALTCEVA, și să mai fie și așa, și pe dincolo, modelul de mai sus ar expira foarte repede 🙂

    Comentariu de LiaLia — 24/10/2009 @ 4:29 PM

  7. Asta-i clar. Vorba Krynnutei, cand se enerveaza ea: „asta-i catel, nu barbat :))))”

    Comentariu de Addamissia — 24/10/2009 @ 8:50 PM

  8. poi de fapt vrei o femeie nu un barbat avand in vedere ce ai descris acolo.

    Comentariu de Mihai — 27/10/2009 @ 3:48 PM


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

Cipri Blog

Cipri Palamariu

poveștile mele

zâmbesc. visez. zâmbesc

ADDAMISSIA

Another Perspective of Life

%d blogeri au apreciat: