ADDAMISSIA

16/09/2009

Peştele-desfăşurarea evenimentului

Filed under: Miscelanea — Addamissia @ 8:30 PM
Tags: , , , , , ,

Hi hi 😀 . Ce credeaţi, că aţi scăpat de mine? No way! Bun, trecând peste acest detaliu, mai acum ceva vreme am zis că voi povesti cum stă treaba cu şi anume curăţatul de peşte la muncă. Dap, exact cum citiţi. Treaba a stat în felul următor: un coleg prinsese ditai novacul cu o seară înaintea fericitului eveniment. A doua zi, s-a prezentat cu peştoiul la serviciu. Cum balenoiul nu se încăpea aşa întreg în niciunul din frigiderele noastre, am decis să îl curăţăm de solzi la noi în baie 😀 . Decizia nu a fost una tocmai uşoară. Cam cum o fi să vii la muncă, la birou, şi să te trezeşti cu peştele cât masa? Practic, nu aveam altă soluţie. Afară era cald, el era mare, nu aveam unde să-l ţinem… Prin urmare, colegul nostru s-a dus la 7 dimineaţa la soră-sa acasă, a şparlit două satâre zdravene, iar subsemnata împreună cu Lili, colega mea, ne-am echipat de operaţie în nişte haine defecte din depozit. Unde mai pui că am avut şi camereman. Relatări de la faţa locului, în scurtele filmuleţe ce urmează.

Peştele-Part One

Distribuţie:

În partea stângă – Lili

În parte dreaptă – Adda

Cameraman(ă) – Krissa

2 comentarii »

  1. apai se vede ca nu aveti de munca, va tineti de transat pesti.. bravos, si pe urma sa va plangeti ca e criza :))
    auzi, o fost bun?:))

    Comentariu de Sufletica — 17/09/2009 @ 11:00 PM

  2. Noi nu ne-am plans niciodata ca am fi afectati de criza. Ce-i aia 😀 ? Cine naiba mai face investitii pe praful asta? Noi 😛 . Fu bun balenoiul. L-a coafat mama intr-o zi in tigaie.

    Comentariu de Addamissia — 17/09/2009 @ 11:02 PM


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

Cipri Blog

Cipri Palamariu

poveștile mele

zâmbesc. visez. zâmbesc

ADDAMISSIA

Another Perspective of Life

%d blogeri au apreciat: