ADDAMISSIA

27/07/2009

S-a schimbat patronul, sistemul de lucru, ba!


Am zis şi o repet: detest serviciile bugetarilor. Dacă până acum aveam ce aveam cu cei de la Poşta Română, iată că mi s-o pus şi pe alţii care, deşi nu mai fac demult parte din sistemul de stat, continuă să se poarte ca şi cum ar fi încă bugetari. Mai exact, m-am lovit de lipsa de interes şi de respect faţă de clienţi a marelui nostru operator de telefonie, Romtelecom. Nu ştiu cum naiba se face că atunci când ai nevoie de ceva de la ei, te ţin pe loc câteva zile şi nici măcar nu au bunul simţ să se ţină de cuvânt. Săptămâna trecută, pe joi le-am cerut o simplă fişă de cont. A fost nevoie de trei redirecţionări până să pot vorbi cu cineva care mă putea ajuta. Când am zis că în sfârşit, îmi dă şi mie cineva fişa, mi se spune că trebuie să fac o cerere şi să o trimit pe fax la ei. Bine, fie… Fac cererea, o trimit şi aştept…aştept…până vineri, când sun iar la ei. „Până la ora 16:00 vă trimitem fişa”. Aham, mi-aţi trimis-o până n-aţi mai putut. Dintre toate firmele cărora le-am solicitat respectiva fişă de cont, numai Romtelecom-ul a considerat de cuviinţă că e mai drăguţ să îi doară undeva de clienţii lor care întâmplător, plătesc sume considerabile pe abonamente. Nu-i nimic, dragii mei, vă voi hăitui până voi obţine ceea ce vreau. Sunt stress-ul întruchipat!

LATER EDIT: Fără mişto, cred că le stiu melodia de pe hold pe dinafară. Am ascultat-o până mi-a venit rău. Nu de alta, dar stai cam 15-20 de minute până reuşeşti să vorbeşti cu cineva care, evident, te va redirecţiona. Mâine cică o să am fişa. Aştept cu nerăbdare…

5 comentarii »

  1. Intr-o tara de rahat..toate merg pe dos. Nu are sens sa te mai minunezi. Asteapta-te la ce e mai rau.

    Comentariu de Escu — 27/07/2009 @ 10:51 PM

  2. @Escu: da, tu, numai ca timpul costa bani…

    Comentariu de Addamissia — 27/07/2009 @ 11:00 PM

  3. ieri a fost maine, ai fisa? 😛

    Comentariu de krynna — 29/07/2009 @ 12:47 PM

  4. daca n-ar fi asa peste tot mai ca m-as revolta si eu. poate mai tii minte ce-am patit si eu cam la fel cu unii… cred ca cel mai bune ajuta in cazuri de-astea o rugaciune spusa dinainte…

    Comentariu de Cippy (Anti-Plicti) — 30/07/2009 @ 2:04 AM

  5. @Krynna: azi e joi, tot n-am fisa…iar ma iau la tranta cu ei…
    @Cippy: ce rugaciune, tu? Sunt nesimtiti si gata.

    Comentariu de Addamissia — 30/07/2009 @ 7:27 AM


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

Cipri Blog

Cipri Palamariu

poveștile mele

zâmbesc. visez. zâmbesc

ADDAMISSIA

Another Perspective of Life

%d blogeri au apreciat: