Atâââât :)))))

Către cel care mă caută…iar…

Stimate cititorule…sau pe limba ta, bă gâscă ce eşti. Da, tu ăla care mă citeşti şi mai apoi dai cu gura în stânga şi-n dreapta că te simţi ofuscat de ceea ce ai citit. Chiar crezi că tot ceea ce scriu aici are legătură cu tine? Sau dacă vorbesc despre cineva, acel cineva eşti tu? Eu ştiu că te simţi important, aşa ca persoană fizică, dar eşti important în lumea ta. În lumea mea nu reprezinţi nimic.

Cu siguranţă va veni momentul în care lumea ta se va zdruncina şi vei cădea de pe piedestalul pe care te lăfăi. Nu aştept momentul ăla, nu-s masochistă să-ţi vreau răul. Pur şi simplu aş vrea să înţelegi că dreptul la libera exprimare este decretat prin Constituţie şi că d-aia s-au inventat blogurile şi alte forme de comunicare, tocmai pentru a da frâu liber gândurilor, ideilor şi sentimentelor.

La fel de bine există şi posibilitatea de a alege ceea ce vrei să lecturezi în timpul tău liber. Nu văd de ce te opreşti la acest blog, din moment ce nu-ţi convine ceea ce întâlneşti aici. Totodată, nu înţeleg de ce îl interoghezi pe nea Gogu (Google, pentru necunoscători) cu privire la numele Addamissia. Da, exist pe Gogu, nu-ţi face probleme. Voi exista pentru mult timp în online, sub multe forme, nu numai cu acest blog.

Sfatul meu, prietenesc de altfel, este să-ţi vezi de viaţa ta tragi-comică. Limitat ai fost, eşti şi vei fi în continuare, sub multe aspecte, le ştii tu mai bine.

În final, aş vrea să-ţi aduc aminte că acesta este blogul meu unde scriu ce vreau, cât vreau, cum vreau. Şiii nu uita: Nu-ţi convine? Dă-i drumu’ d-aici!

Râdem şi noi un pic?

Intr-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:
– Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat !
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.
„Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
– Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
– Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
– Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
– Hei, ce tot strigi aşa ? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere.
Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
– Am făcut un târg nemaipomenit ! Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului!
Primul străjer merse la stolnic:
– M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere !
Stolnicul – repede la paharnic:
– Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere !
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
– Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:
– Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:
„Hmmm. Cinci mere pentru cinci galbeni. scump, foarte scump!
Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători.
Înseamnă că lumea o duce bine, are bani.
Ia să măresc eu birurile !”

Păsul de azi

Stau aşa şi mă gândesc la cât de proşti sunt unii. Daaa, m-a lovit acum o gândeală şi fix la prostie m-am oprit. Adevărul este că nu mă gândesc io degeaba. Totul pleacă de la simplul fapt că văd zilnic nişte scheme, nişte texte, nişte figuri, nişte impresii, nişte văicăreli la anumiţi personi din jurul meu şi mă apucă fie râsul, dacă sunt în toane bune, fie lansez o tornadă de injurii la adresa „lor”, doar doar oi descărca energiile negative acumulate în timpul zilei.

Proşti, băăă, da’ proşti! Adică genul ăla care se vaită şi trebuie să ştie tot Bucureştiul şi juma de Facebook domne că se vaită, d-ăia plângăreţi, doar doar s-o trezi cineva să-i gâdile în orgoliul lor, să-i mângâie pe spate pe principiul : „Lasă mamă, că o să treacă”. De fapt, ei n-au nevoie de mângâiere, ei au nevoie să-i ştie toată lumea ce kkt fac ei, că îl fac praf, că îl fac amestecat sau asortat. Ei au nevoie de atenţie, ca ţiganul când face nunta în faţa blocului.

Sau genul ăla care lansează pe calea messengerului sau a Facebookului maxime şi cugetări din străfundul fundului gândirii lor milimetrice. Oooofff, cum îmi place mie să spun, citez „Câtă intelijenţă zace în voi, dragii mei!!! Unde o încăpea atâta?”

În fine, mi-am spus păsul şi pe ziua de azi. Nu ştiu ce-i cu mine de scriu în fiecare zi, dar ce mai contează, nu? Eh, mai scriu până Joi sau Vineri, cât mai stau pe acasă…

Înc-o zi în paradis…

Da măi copii, cam aşa stă treaba…dacă nu dorm acasă, înseamnă că dorm pe saltea la muncă 😆 . Cel puţin aşa scrie la radio, mai ales dacă scad vânzările la magazine şi la online-ul nostru. De exemplu, în seara asta, ne propusesem să umflăm salteaua pentru că era chitiţi să muncim până mâine dimineaţă şi tot aşa. E criză, nene! Şi se simte bine de tot în comerţ, unde depinzi de vânzarea zilnică.

Partea mai nasoală este că şi comerţul online a început să scârţâie. Brusc, de la cel puţin 10 comenzi grase am scăzut la 4-5 😦 …pe zi…N-aş vrea să mă gândesc la o posibilă restructurare de personal în viitorul apropiat. Dar cum am scris desprea ea, deja m-am gândit…

Cam aşa stă situaţia la fabrica mea. O să investim în nişte paturi cît de curând, ca să facem nani ca lumea. Ce rost mai are să pleci acasă, în condiţiile în care te apucă un 7-8, poate chiar 10 seara, undeva în afara Bucureştiului? Şi dimineaţa trebuie să fii la 7 acolo? Mâncare avem, cafea avem tone, apă avem, televizor avem, internet avem, baie avem….deci…ce rost mai are???

M-am trezit scriind…

Păzea, am revenit! Chiar nu ştiu ce naiba m-a apucat de scriu acum pe blog. Adică mă gândisem serios să îl închid, nu-i mai vedeam rostul, îl consideram inutil. Scumpul meu soţ se apucase ieri seară să-mi facă morală, că de ce nu mai scriu, că toana asta a mea o sa treacă şi o să mă apuc iar să scriu…etc.

Acumaaa, nici că ştiu de ce naiba scriu sau despre ce. Scriu aiurea, într-o pauză publicitară de la saloanele mele. Ele îmi papă timpul şi nervii, pe lângă jobul zilnic de la fabrică :))).  În rest, duc o viaţă de câine de lux, vorba Paraziţilor 😆 . Fusei la mare, vichendul ce vine plec iar şi de data asta, îl fac pe tata co-chilot :)))). Trag de mine să merg la un salon să-mi schimb părul, dar nu prea îmi iese combinaţia 😀 . Şiiiii am zis că dacă îl prind pe fraierul care mă scoate din sărite de fiecare dată când îi văd moaca, ori intru cu maşina în el, ori îl pun la pământ şi car la picioare în el până îmi fac ăştia dosar la secţie pentru vătămare corporală. Frumoase planuri pentru viitorul apropiat, nu? Mda, aşa ziceam şi io…Hai pa!

Banc în engleză

An arab at airport:

– Name? – Abdul AlRazhib. – Sex? – Three to five times a week. – No, no, I mean male or female. – Yes, male, female, sometimes camel. – Holy cow! – Yes, cow, dog, even sheep. – But isn’t that hostile? – Horse style, doggy style, any style! – Oh dear! – No, no, deer run to fast!