Am boală…

…pe toţi ăştia care-şi plâng de milă într-una. Mamă dar ce pornită sunt pe ei. I-aş schingui, tot sadismul din mine s-ar dezlănţui pe ei. Frate, fiecare are probleme de tot felul, care mai de care mai grave sau mai banale. Dar dă-o-n spanac de miorlăială, nu suport personii de genul ăsta. Una e să plângi de durere, de necaz, din cauza unor probleme serioase şi alta e să miorlăi că n-are cin’ te-nvăli noaptea. E de-a dreptul şi de-a stângul patetic!!! Of, ce să ne mai povestim, n-am muiere, hai să plâng. N-am benzină, hai să plâng. Hai mai bâşti, zic eu!

Şi da, sunt rea azi, acum, aici. What’s the point of being good? Sunt şi voi continua sa fiu ok faţă de oamenii pe care îi iubesc şi îi apreciez. Unii dintre ei sunt şi pe aici, prin blogosferă. Dar miorlăiţii, vai de fundul lor! Să dea click în altă parte, I don’t give a fuck!

Nota Autorului: Această postare se vrea a fi un manifest la adresa tuturor celor care se ghidează în viaţa asta după aparenţe şi după prima impresie. De fapt, tocmai am făcut un pleonasm. Întotdeauna prima impresie este o aparenţă. Cu toţii jucăm teatru, din diverse motive. Mai ales la începutul unei relaţii, indiferent de natura acesteia. Timpul este singurul care poate atesta valoarea sau non-valoarea unui om.

Trist…sau tristă…

Cu ce poţi compara tristeţea? Cu o boală? Cu o umbră care te acaparează?  Cu ceva ce trece foarte greu, dar ce?… Nu ştiu cu ce se poate compara dar ştiu că e al naibi de dureroasă, de urâtă, de nesuferită, de neplăcută, de fără leac uneori…

Ce-am mai făcut…sau nu

Aşa deci, ieri v-am trântit repede o melodie şi gata, am scăpat de voi 😆 . Azi însă vă ţin de vorbă, am chef de vorbă, ca să zic aşa. Sau  poate am acum, cât stau să scriu postarea asta.

În fine, să vă povestesc ce am sau ce nu am făcut în astea aproape două săptămâni de chiul. Am stat pe lângă casă, n-am mai plecat nicăieri în afara Bucureştiului şi asta din pricina unor probleme de sănătate care nu au rezolvare în viaţa asta şi care, chiar dacă nu sunt ale mele, mă afectează extrem de puternic. M-am plimbat prin parcuri, am petrecut timp cu un person la care ţin foarte mult, m-am apucat iar de fumat, am muncit de mi-au sărit capacele, am slăbit…

La muncă ne-au mers fulgii la toţi pentru că până la 1 Mai trebuie să ne mutăm în noul nostru sediu iar asta a presupus câteva tiruri pline ochi cu marfă de transportat zilnic şi nu numai. Abia ieri am apucat să strângem şi catrafusele din birou şi să ne mutăm şi noi, fetele de sus 😀 . Toată afacerea asta a presupus zile întregi de plecat la 6 la muncă, întors la 8, culcat la 9 şi luat de la capăt a doua zi.

Aşa ca persoană fizică, am avut pe alocuri şi o ţâră de timp pentru mine, timp pe care l-am petrecut cu fetele mele, Cătălina şi Krynnuţa, dar mai ales şi mai ales cu criticul meu numărul unu, omul care îmi mănâncă zilele într-un mod plăcut, nu dăm nume, care tocmai ce şi-a scos şi el piciorul din ghips 😆 la 2 luni distanţă după mine 😆 .

În rest, nu prea am cu ce să mă laud. Nici măcar la proiectul pe care l-am creat pe la începutul acestui an n-am mai lucrat. Însă am primit ameninţări clare de la partenerul meu de afaceri din dreapta, aici imediat cum te uiţi pe blog 😆 că o să ne apucăm serios de treabă.

Eh, hai că deja m-am plictisit scriind şi vreau să-mi mai rămână chef şi pentru alte zile că după aia iar trag chiulul. Cine ştie, poate mă enervez şi închid blogul. Probabil că mi-aş lua muuulte înjurături 😆 . Hai v-am pupat, ne mai conversăm.

Back on track

Aham, m-am întors 😀 . Păi ce, credeaţi că gata, asta a fost tot? Mai ia omul şi pauză de la blogăreală că ce-i mult strică. Şi dacă tot e joi, zic să respect tradiţia blogului şi să vă pun muzică. Aşa că mi-am propus să vă dau jos din pat pe nişte ritmuri mai alerte 😀 .

Piesa de Joi

Nu-mi arde de scris

Asta-i una din săptămânile alea criminale în care nu-mi arde de nimic, dar de nimic, domne.  Nici de scris măcar. Şi dacă tot nu-mi arde de scris, măcar să notez undeva că nu-mi arde, nu?

Apoi, unde aş putea să notez că nu-mi arde de scris dacă nu pe blog? Şi iată-mă cum notez de zor şi repet a enşpea oară că nu-mi arde de scris.

Nici de plimbare nu-mi arde pentru că şi deoarece e urât afară. Asta-i vreme de stat în casă, de numărat bani sau de făcut copii. Şi cum de ultimele două variante nu mă pot apropia din diverse motive, zic să stăm frumos în casă sau la birou, dacă altfel nu se poate. La birou e ceva mai bine pentru că aici mă iau cu treabă şi-mi ţin mintea ocupată.

Bine că au trecut şi zilele astea de sărbătoare…sper că nu aţi mâncat prea mult şi nici n-aţi băut fără măsură 😀 . S-auzim de bine!

Banc fără prejudecăţi

Plictisit de viata de la oras, Tom si-a cumparat o casa la tara inconjurata de vai si paduri. Dupa sase luni de singuratate, la usa lui apare un tip barbos, neingrijit, care ii spune:

– Sunt vecinul tau, Bill, si locuiesc peste vale. Dau o petrecere diseara si m-am gandit sa te invit si pe tine.

– A, ce bine! spune Tom. Chiar ma plictisisem.

– Va fi ceva de baut, poate si ceva lupte. Sper ca nu te deranjeaza.

– E OK, cred ca pot face fata.

– Si se va face si sex.

– A…ce bine! Sunt un tip deschis oricaror provocari. Cum crezi ca ar trebui sa ma imbrac?

– Nu conteaza. Oricum vom fi numai noi doi.