Aviz amatorilor!

Bun, se pare că până nu pun piciorul in prag, nu se poate. Prin urmare, mă simt nevoită să repet în ce priveşte schimbul de linkuri.

Dragii mei, aşa cum bine am menţionat şi aici la punctul 4, nu fac schimb de linkuri aiurea. La fel de aiurea mi se par si mailurile voastre şi comentariile voastre pe post de cereri de schimb de linkuri lăsate cine ştie la ce postare din acest blog. Habar nu aveţi cu cine vreţi să faceţi un schimb, dar voi vreţi! Doar de dragul traficului şi al vizitatorilor şi bineînţeles, al publicităţii. Mie de poveştile astea nu-mi pasă, nu trăiesc pentru ele şi nici blogul ăsta nu există pe seama lor.

Ţin să vă anunţ că n-aţi nimerit persoana binevoitoare care să facă schimb de link aşa, ca să ne aflăm în treabă. Dacă îmi place ceea ce văd la tine pe blog sau pe site, cu siguranţă voi fi de acord cu un astfel de schimb. În alte condiţii, nu! Aşa că bâşti!

Muzică…şi atât…

No more litoral românesc!

La fel ca mulţi alţii, am ajuns şi eu la o concluzie (finally!): este ultimul an în care îmi mai petrec concediul la marea noastră. N-am nimic cu marea, săraca, dar serviciile hotelurilor noastre, mobila de acum 30 de ani, apa care mai mult pică decât curge, nepăsarea, nesimţirea, lipsa de respect şi multe altele mă fac să declar concediul de săptămâna viitoare ca fiind ultimul petrecut în hotelurile noastre.

Probabil că o să întrebaţi de ce mă mai duc şi de data asta. E simplu de răspuns. Totul ţine de prostul meu obicei de a pleca pe fugă, pe nepusă-masă, după cum îmi tună. Mă gândesc serios să schimb tactica asta a mea, cel puţin în ce priveşte mersul la mare. Cu muntele nu am nimic, deocamdată 😀 .

Acestea fiind spuse, mă duc să-i dau o pupă de „la reve-ntinde-o” Mămăiţei şi să-i transmit că dacă mai trec pe la ea, o să fie scurt si pur întâmplător.

Mai ţineţi minte :))) ?

Când erau ele mici…

La Mulţi Ani, Selena!

La Mulţi Ani, sor-meooo 😀 ! Să-mi trăieşti 1000 de ani fără reparaţii! Şi să ştii (în cazul în care ai fost blondă temporar şi nu ţi-ai dat seama) că îngerul păzitor din postarea anterioară eşti tu.

Îţi mulţumesc că exişti!

Gânduri dragi

În puţinele mele momente de linişte, cum ar fi acesta, când am răbdare să scriu, mi-am conştientizat o nouă dependenţă. O dependenţă care se manifestă zilnic, la intensităţi maxime.

Oficial, mă declar dependentă de bine, de frumos, dependentă de dragoste, de căldura sufletească a oamenilor dragi, de stropul acela de nebunie care face toţi banii în momentele critice, de liniştea care se lasă uneori peste gândurile mele şi mă ajută să iau deciziile potrivite, de tot ce mă face să râd cu lacrimi, de şotiile puse în practică pe moment, fără să ne gândim la consecinţe.

Mi-am dat seama că fără toate astea mi-ar fi greu să merg mai departe acum, dar şi în continuare, ţinând cont de faptul că vin momente dificile de care cu greu poate trece un om fără astfel de lucruri care să-l ţină pe linia de plutire.

Ca la orice dependenţă, efectele adverse nu întârzie să apară. Tristeţea se instalează de îndată ce lipseşte ceva din angrenajul ăsta care mă ţine vie. Şi o dată cu ea se produce şi un dezechilibru în luarea deciziilor. Norocul meu este că am un înger păzitor care parcă stă la prindere şi preia frâiele până mă dezmeticesc eu.

Nu ştiu sau nu vreau să ştiu cam cum ar fi fără dependenţa asta, aşa că o alimentez pe cât posibil. Ştiu sigur că fără toate lucrurile şi oamenii care mă ţin în viaţă aş fi un monstru cu chip de om. Şi mai ştiu că trebuie să vedem partea bună a vieţii, chiar dacă ea este a dracului de urâtă uneori, mai ales când moartea stă undeva după colţ şi abia aşteaptă să lovească.

Lucrurile frumoase, oamenii frumoşi din viaţa noastră, amintirile care rămân în urma lor, în urma noastră sunt motive pentru a merge mai departe, orice ar fi. De toate astea sunt dependentă. Când toate astea vor muri, voi muri şi eu.

Muzică de suflet

Muzică, muzică, muzică pentru suflet. Muzica te vindecă. Muzica te mîngîie. Muzica te ridică. Muzica te ţine în viaţă. Muzica dă frâu liber lacrimilor. Muzica vorbeşte în locul tău.